Secolul al XIX-lea a fost martorul uneia dintre cele mai aprinse rivalități intelectuale și imperiale din istorie: goana după descoperirea, revendicarea și ducerea departe a monumentelor Egiptului antic. Serialul Căutătorii faraonilor pierduți ajunge pe Viasat History cu primul său sezon, folosind reconstituiri dramatice și imagini 3D pentru a prezenta epoca în care puterile europene au transformat Valea Nilului într-un teren disputat al descoperirilor, ambițiilor și jafului fățiș.
Când Europa a invadat Nilul
Campania egipteană a lui Napoleon din 1798 nu s-a limitat doar la a rescrie istoria militară. Ea a declanșat o adevărată obsesie la nivel continental pentru civilizația faraonică. Savanții francezi care au însoțit expediția au documentat temple, morminte și hieroglife cu o rigoare fără precedent, publicându-și descoperirile în monumentala Descrierea Egiptului. În decursul câtorva decenii, agenții britanici, francezi, italieni și germani au intrat într-o competiție deschisă, uneori violentă, pentru cele mai râvnite antichități din Egipt.
Granița subțire dintre descoperire și jaf
Ceea ce deosebea un egiptolog pionier de un jefuitor era adesea o chestiune de perspectivă și de patronaj. Giovanni Belzoni, un fost om de forță din circ devenit vânător de antichități, a pătruns cu forța în morminte folosind metode brutale și a transportat bustul colosal al lui Ramses al II-lea, cunoscut sub numele de Memnon cel Tânăr, la Muzeul Britanic, pentru consulul britanic Henry Salt. Între timp, Jean-François Champollion, care a folosit Piatra din Rosetta pentru a descifra hieroglifele în 1822, a pledat pentru conservarea monumentelor Egiptului, deși și el a dus personal câteva piese în Franța. Tensiunea dintre aceste două impulsuri se regăsește pe tot parcursul acestei perioade.
Consuli, colectori și conservatori
Auguste Mariette este, probabil, cea mai complexă personalitate a epocii. El a înființat Serviciul de Antichități al Egiptului și muzeul care a devenit Muzeul Egiptean din Cairo, protejând siturile arheologice împotriva sustragerii de către străini; cu toate acestea, propriile sale săpături ar fi considerate extrem de invazive după standardele moderne. Henry Salt, consulul general britanic, și-a folosit în mod deschis funcția pentru a constitui colecții care au fost vândute ulterior Muzeului Britanic și Luvrului.
Cum a influențat „cursa pentru antichități” egiptologia modernă
Frenezia competitivă a secolului al XIX-lea a dat naștere unor cercetări științifice autentice, pe lângă ravagiile pe care le-a provocat. Descifrarea hieroglifelor, primele studii topografice ale Văii Regilor și începuturile arheologiei instituționale au apărut toate în această perioadă turbulentă. Dezbaterile actuale privind repatrierea, inclusiv eforturile continue ale Egiptului de a-și recupera obiectele păstrate în muzeele europene, sunt o moștenire directă a deciziilor luate în acea epocă.
Unde poți viziona
- Urmăriți pe:
- De luni până vineri
- 2 noiembrie 2026 – 9 noiembrie 2026
- 22:00 CET
- Vezi programul complet al emisiunilor TV
Întrebări frecvente: Cursa pentru antichități din Egiptul secolului al XIX-lea
Î: Egiptologii din secolul al XIX-lea erau considerați, la vremea respectivă, oameni de știință sau vânători de comori?
R: Ambele, în funcție de cine era întrebat. Mulți lucrau ca agenți ai consulilor și colecționarilor, în timp ce cercetătorii dezbăteau aprins metodele lor. Granița dintre excavarea meticuloasă și extragerea oportunistă era rareori clară.
Î: Ce s-a întâmplat cu antichitățile luate din Egipt în această perioadă?
R: Multe dintre ele au ajuns în marile colecții europene, precum British Museum și Luvru, unde se află și astăzi. Egiptul a lansat apeluri repetate pentru restituirea unor obiecte importante, menținând moștenirea acestei epoci în centrul atenției.